Kulturale

Frecvent asociez fotografiilor mele personaje sau scene din literatură. Este un mod de a combina doua pasiuni fără vreun  efort sau poate câteodată chiar fără să vreau. Există tendința, generală de altfel,de a creiona în minte chipurile și gesturile personajelor in timp ce dau paginile și acum am ocazia sa le imprim forme și fond prin intermediul camerei foto și apoi, câteodată,le lucrez digital atât cât să ajung la o expresivitate care e in consens cu mine însumi.

 

Roșu și negru

Dorian Gray

Doamna Dalloway

Prinț și cerșetor

Tess

Doamna Bovary

Baudelaire

middlesex

Florile răului

Raluca Lupașcu
Fotografie

Am pornit această călătorie fotografică acum 4 ani din dorința de a da o expresie emoțiilor creative pe care le experimentam atunci. Fotografia a devenit încet, încet o parte importantă din viața mea dezvoltând o adevărată pasiune. Mă atrage fotografia alb-negru și încă de la început am știut că stilul meu se duce spre fine art și cu timpul am exersat și digital art. Cel mai mult iubesc să fac portret conceptual pentru că mă joc într-o lume a ideilor și intru într-un fel de semiotică a imaginilor . Sunt autodidactă, pot să spun și ceea ce îmi place cel mai mult este să îndrăznesc și să împing limitele. Nu am granițe care să-mi complice creativitatea și stilul fotografic. Fiecare imagine creată de mine poartă o parte din mine, spune o poveste sau denotă o stare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

TOP